Umblă vorba prin blogosferă că... a fost odată ca niciodată un blog mititel, presărat cu petale, decorat în toate culorile curcubeului, dar care obişnuieşte să stea uneori în colţul lui, cuminte, urmărind din umbră postările pe care alte bloguri le toarnă pe bandă rulantă, fără prea multe ezitări.
Micul blog, Petals of Isabelle, reflexia
online a sufletului meu, nu mai mare decât o buburuză, se confruntă
uneori cu o doză neaşteptată de nesiguranţă şi cu o creativitate care se
împiedică adesea de stresul cotidian.
Sub
masca densă de petale, am păşit cu sfială în lumea virtuală acum fix cinci ani, mereu suprinsă și impresionată, nu de balaurii cu şapte capete, ci de bloggerii bine
antrenaţi, pasionați, cu minţi ascuţite şi creativitate dusă la cote maxime.
Tot zburdând prin mediul online, citind pe nerăsuflate povești care mai de care mai interesante, nu despre zmei şi cai înaripaţi, am decis să aștern bucăți din inima mea și aici, nu numai în agende și caiete, pentru a le împărtăși cu oameni însetați de frumos, de magie, de viață.
Curiozitatea
nu m-a omorât, ci m-a împins mai departe pe fel și fel de bloguri și am rămas uimită din cale afară (mai rău decât Făt-Frumos
dacă ar fi descoperit că Ileana Cosânzeana este de fapt Muma Pădurii) de modul
în care cuvintele curgeau, se împleteau şi se închegau în unele postări și mi-am zis că pot şi eu... măcar pe jumătate.
Din
momentul în care mi-am azvârlit sufletul în această zonă tumultoasă,
am construit lumi imaginare, poveşti cu final fericit, note
autobiografice, etc., încercând să redau totul într-o notă cât mai personală, creativă, autentică.
M-am
învârtit cu teamă şi cu grijă printre paşii hotărâţi ai giganţilor blogosferei, ce mă făceau adeseori să mă simt şi mai
mică, citindu-le textele scrise cu pasiune şi cu toate celelalte
ingrediente magice pe care eu încă nu le descoperisem.
Iar atunci
când inspiraţia pleca fără să-mi dea de ştire, am încercat să depășesc
blocajele şi gândurile mărunte, pentru ca cititorii să nu creadă că au nimerit
într-o ogradă greşită.
Aşadar,
mai în vârful picioarelor, mai târâş pe coate, mai cu fruntea sus, mai cu
alifii lipsă, am rezistat cinci ani și voi continua să scriu cât mai des și mai frumos și de acum înainte.
Iar dacă la un moment dat voi îndrăzni să cresc, în modul clasic, neaşteptat -
într-o lună cât alţii într-un an -, voi trăi fericită până la adânci bătrâneţi, știind cu certitudine că fiecare emoție, fiecare sentiment, fiecare trăire transformată în cuvinte vor fi meritat toate eforturile, îndrăzneala și timpul investite.
Dar
aceasta este altă poveste... :)
