Wednesday, June 3, 2015

Spată de porc la grătar cu salată


Iubesc vara din foarte multe motive. Unul dintre ele este pentru că ne aflăm în sezonul salatelor şi al grătarelor. Chiar dacă locuiesc la bloc şi nu am în apropiere un spaţiu special amenajat pentru barbecue, am găsit soluţia potrivită, achiziţionând un grătar de aragaz pe care îl folosesc de vreo 4-5 ori pe săptămână, mai ales seara.

Pentru că pe căldurile astea, oricât de mult îmi place să gătesc, este copleşitor să petrec ore întregi în bucătărie. Unde mai pui că din acelaşi motiv, mâncărurile mai light cu o salată alături sunt o adevărată binecuvântare, iar silueta nu are de suferit :)

Acum două seri am făcut un grătar simplu din spată de porc. Un deliciu!

Ce am folosit:

- 400 g spată de porc (se poate mări cantitatea după pofta inimii)
- condimente după gust (am folosit ienibahar, piper, boia de ardei dulce, cimbru)
- o lingură de ulei de măsline (carnea folosită nu avea aproape deloc grăsime şi am utilizat uleiul pentru a nu fi prea uscată la final)
- sare 
- usturoi verde (opţional)

Cum am procedat:

Am feliat spata, am mixat condimentele cu uleiul de măsline şi sare, am uns feliile de carne cu acest amestec şi le-am pus pe grătar la foc mediu, întorcându-le de pe o parte pe alta din când în când până s-au făcut bine (cam jumătate de oră). Am presărat puţin usturoi verde tocat la final, pentru un plus de aromă.

Între timp, am pregătit salata din jumătate de salată verde şi ceapă verde. Am asezonat cu ulei de măsline, zeamă de lămâie şi sare după gust. 

Am servit cu poftă :)

Spor şi o vară cât mai răcoroasă! ツ

Izabela

MFC - Fata cu visele roz













Monday, June 1, 2015

Pandişpan cu cireşe



Luna cu cireşe este una dintre cele mai frumoase din an. Vacanţa mare bate la uşă pentru cei mici, grădinile se umplu de culoare pe zi ce trece, ziua devine mai lungă, deci avem mai mult spor la gătit!

Astăzi, de 1 iunie, Ziua Copilului, cu o mână de cireşe pe care le aveam prin frigider, ouă de la ţară primite de la dragii mei părinţi, mi-am făcut de lucru şi a ieşit acest pandişpan savuros. 

Ce am folosit:

4 ouă
200 gr zahăr
200 gr faină
150 ml apă
150 ml ulei
250 gr cireşe fără sâmburi
coaja rasă de lămâie

două linguri de cacao (opţional)
zahar pudră (opţional)
sare 


Cum am procedat:

Am separat albuşurile de gălbenuşuri, am frecat spumă gălbenuşurile cu un praf de sare, apoi am adăugat uleiul şi apa. Am mixat în continuare până la omogenizare şi până compoziţia a făcut spumă. Am turnat treptat zahărul, făina şi coaja de la o jumătate de lămâie, mixând în continuare până la uniformizare.

Separat, în alt bol, am bătut albuşurile spumă şi am încorporat rezultatul în compoziţia anterioară, amestecând uşor cu o lingură, cu mişcări de jos în sus, până am obţinut un amestec omogen.

Am uns o tavă cu ulei (am folosit una de tort, cu margine detaşabilă), am presărat puţină făină şi am aşezat un strat de cireşe.

Am turnat compoziţia deasupra. Am oprit puţin aluat pe care l-am mixat cu cacao şi l-am turnat ulterior ca în fotografie. Această parte este opţională.

Am dat la cuptor pentru cam 35 de minute, la 180°C. Am testat cu scobitoarea spre final şi când a fost gata, iată ce a ieşit! :)

Se poate presăra zahăr pudră deasupra.

Mult spor şi să aveţi o zi frumoasă ca zâmbetul unui copil!

Izabela








Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...