Rise and shine

All the sorrows you see in the world shrink your heart, weaken your knees, darken your light...

And then again there are those days when you want to hide and cry your heart out, reason or no reason. But out from a bad habit maybe, you don’t do it. You just rise and shine, all over again and continue all the battles that sometimes seem so useless.

That’s right, keep those tears in there. Who knows when you might really need them...

People

One of life’s biggest disappointments is when you discover that someone is not how you thought they were. Because you looked at the world with glittering eyes… as you were always used to. Then, out of the sudden all the glitter fades away and BOOM! It just hits you in the face...

Versus

Sometimes we get hurt because we take things too personally, without thinking that the people don’t intend to hurt anybody. They are just being themselves…

 

See what I mean?

When you ask me something, I tell you a story
When I ask you something, you tell me a word

When I sing you something, it’s a long rumbled song
When you sing me something, it’s merely a whispered note

When I draw you something, it’s a ravishing twisted painting
When you draw me something, it’s a tiny colour spot

When I let go to your hand, it’s because I want to
When you don’t let go, it’s because you don’t want to.

See what I mean?... 

Mai știi?...

...Era furtună, mai știi? M-ai găsit printre amintiri zdrențuite, printre izvoare de lacrimi, printre cuvinte împrăștiate…

M-ai căutat de atâtea ori, mi-ai întins mâna să mă salvezi... să ne salvezi... Dar... știi? nu mai credeam în reîntoarcere, nu mai credeam în vise, nu mai credeam în iubire... în tine.

Trăiam în neștiință și refuzam să deschid ochii.

Trăiam într-o dulce-amăruie indiferență, într-o dezamăgire pasivă. Eram sigură că au dispărut toți fluturii care cândva tresăreau numai la simplul gând că exiști.

Eram sigură că nu a mai rămas nimic în urma vijeliilor prea dese, nici măcar cioburi de amintiri, nici măcar umbre ale emoțiilor de altă dată.

Însă, pentru o clipă doar, am revenit în lumea reală, am făcut câțiva pași spre tine, am îndrăznit să-mi ridic ochii atât de obosiți. Am reușit să te privesc și am înțeles: războiul se încheiase... De fapt, nu avusese loc niciodată. Fusese doar puțin mai multă ploaie decât de obicei, nori negri se învălmășiseră prea repede, vântul ne cuprinse și ne smulse parcă inimile din piept, înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, înainte să ne privim în ochi și să ne amintim... că ne iubim.

Acum totul e atât de limpede... Fluturii sunt toți la locul lor, nu au dispărut niciodată. Așteptau doar să-mi deschid eu aripile mai întâi, să zbor spre tine, să te iert, să mă ierți... să-mi amintesc... să-ți amintești...

Mai știi?...