I'm a shooting star...

...make a wish when you see me... It might come true ;)

Behind the moon and the faraway stars there's a mystical world... but you can reach it and enjoy it only if you believe in magic...

Wishes

If someone asked you: "Is it hard to make a wish?" you would say "No, how can that be hard. But it is hard to make them come true"

But how difficult is it to make the right wish? I can answer that. It is extremely difficult. We can wish for so many things but, like they say, be careful what you wish for: it may come true.

Now I'm caught in the middle of hundreds of wishes. And I'm afraid... I have so many dreams, so many hopes. What if they fulfill? What if they turn me into the happiest person on Earth? That would the best thing. But... What if they are no good for me? What if the things I wish for will hurt my soul so badly that I wouldn't want to live anymore?...

So many "What ifs"... Despite all the chances we have to take when we wish for something, I let myself live with this burden I have to carry with me. The sweet burden of all the beautiful dreams I have and that in my mind grow with the most amazing shape ever. Hopefully, if what I want turns to be better than I expected, there will be nothing to lose...

But if what I get is not what I want, I don't want to think about the despair and sadenss that will seal my life in an empty bottle...

They say...

They say she's different, crazy, special, weird, alien, born on another planet, out of normal etc. They think they know her very well. And they might be right because they are her family and friends. They know her pretty well to make statements about the way she is.
But maybe they don't know or understand why she's acting so crazily. She doesn't even know herself. Maybe because they like her being like that. They even say she is optimistic, a positive thinker. That is really odd... Years ago she used to be the most pessimistic person ever. Things have changed so much lately. She had to become stronger for them, her family and her friends. She has to support them each day, make them smile and rediscover the positive pieces from their complicated puzzle. Sometimes this is tiring, but at the same time it is very pleasant to see the ones she loves laughing and hoping again... This way she learnt to complain and cry less because there are people out there who have to face bigger problems than hers.

So she found out that helping her beloved ones when they are in need is a good thing not only for them, but at the same time for her because as she sees them gaining strength and the wish to continue, she gets the same feeling as they do... However, when sometimes she finds herself depressed and sad, she realizes that she doesn't have anyone there who could listen to her. She is sure that those who care for her would be there when she needs somebody to talk to, but she thinks it is better not to share her bad mood with anyone... except her dairy maybe...

There are the others, people who know her less, who she has just met... Who knows what they think about her? She knows that she still has that weakness from her teenage years, she knows she still lacks self-confidence most of the times. She hates that very much, but how can she change? She has tried to change for so many years. There is some progress in her attitude and behaviour but not enough... She still feels overwhelmed when talking with self-confident persons, she still feels uncomfortable when she feels that the person who she talks to is much stronger... She wishes she had changed completely because now being herself doesn't help too much. It makes her want to run away from people, she feels that people don't like her because she is too quiet and this is so unpleasant... And sometimes it makes her wanna cry and shout and disappear... But she doesn't do any of that... She has so many other things to handle that she doesn't have time to shed useless tears...

She prays for a change...

Pieces of...

...my chaotic dream world...



Sometimes...

... I wish I could live in my Dreamworld...

...

"Du siehst mich nicht, doch fühlst du mich,
denn Tag und Nacht bin ich um dich.
Das Leben kann ich dir nicht geben
doch ohne mich kannst du nicht leben..."

Have you ever... ?

Have you ever waken up in the morning, being so frustrated that you had a weird nightmare? I mean, why on Earth did I dream that scary stupidity? It made me feel so ill in the morning...


Have you ever wondered why we eat? Why aren't we able to live without eating? I know, God made us like that. But why?...


Have you ever stared at the cars passing before you and wondered where all that people go?


Have you ever found yourself staring at someone and wondering why is she / he sad or happy? Or what kind of person she/he is? Or where she/he lives?


Have you ever seen a house and wondered who lives in there? Or how it is inside?


It happens to me all the time... And I have so many other questions....

12 motive pentru care esti TAUR !

1. Primul motiv : Renuntarea iti este un concept strain. (I'LL NEVER GIVE UP!!!)
2. Motto-ul tau: Mai bine te lupti decat sa intorci spatele (Normal, nu arat bine de la spate :))))
3 .Vei manca orice (Foarte adevarat! Yummmyy :))))
4. Niciodata nu vei primi premiul pentru « tactica » . (Mda, mda...)
5. Muncesti prea mult.(Uneori ma minunez cat de mult pot munci :P)
6. Iti place incaltamintea practica. (CLAR!!! :))
7. Noi stim (toata lumea stie) ca o vei face (vei duce proiectul la bun sfarsit) (Like I said: I'LL NEVER GIVE UP!!!).
8. Esti, oh, atat de romantic… (Daaaa <3)
9. ...si atat de sociabil. (Daaaa :)))
10. Pentru mintea ta iscoditoare, nu exista taine. (In cazul asta, tare as vrea sa fiu pisica pentru ca nu-mi ajunge o singura viata ca sa invat si sa cunosc tot ce imi doresc! :)
11. Iti place sa te asociezi cu parteneri puternici. ;))
12. Open mind: Atunci cand o usa se inchide, se deschide alta. (Nimic mai adevarat ;) )

Noapte

Picură vântul arome neînţelese în ploi;

aleargă bătăi...

Miroase a sânge proaspăt

ţâşnind din dragostea atinsă

de mâna îndurerată, grea a vieţii.

Lacrimi de primăvară se ascund în frunze reci,

frunze negre...

Într-un Suflet pierdut pe căile jalnicului cer,

izvoare de-amarnică lumină-ntunecată

înghit rugile fără milă smulse din păcat...

Luna-n flori îşi adapă veacul de priveghi;

se sting făclii...

Nimicul dinăuntru aprinde tăceri de foc,

aruncând pietre de-ntuneric în abis...

Pustiu e ochiul de pâraie înecat...

Plecându-mi fruntea...

 

Plecându-mi fruntea

spre vaste, ameţitoare pământuri,

culeg rouă de pe mormântul unei voci...

Mă-nec! Să strig într-un copac

flăcări de sunete îngheţate

mi-e greu...

Aştept... doar o veşnicie.

Să cad în infinit aş vrea,

s-alung speranţe lunatice cu un sărut

din cupa vieţii.

Mă-mpiedic!... Tot mai aproape

de Nimeni.

Nori decăzuţi din natură

îmi străpung golul de suflet...

Un fluture cu aripi ofilite

devin în ultima clipă

a unui răsărit uitat

pe vecie!

Made of...

My eyes are made of tears,

My childhood is made of toys,

My soul is made of fears,

My life is made of joys...

Seule

 

La solitude embrasse mon âme...

Ni le bossu de Notre-Dame

N'est si seul comme suis je.

J'ai chanté toujours pour l'amour,

Mais je savais pas qu'il était dur.

Voila! Il m'a mis en mille pièces...

Şlefuind un suflet

Cioburi de ploaie adânc înfipte în ochii-mi făr’ de viaţă

Sunt veşnic scrise de trupu-mi ce lipsit de sânge-ngheaţă;

Vânt ameţitor de dulce prin natura moartă mă plimbă,

Stârnind furtuni de suferinţă vie în orişicare limbă...

Spinii amari ai lumii devin poveri, cuvinte reci şi grele,

Dar nu mă tem, ştiu să le-nfrunt, adeseori mă joc cu ele!

Însă mângâierea tainică a Naturii atinse de Divinitate

Mă umple de iubire, de vers tinzând spre eternitate...

Copacul plâns

Săgeţi albastre, înciudate, sălbatice

se cuibăresc în mine anevoios

curgând.

Copacul plâns din faţa mea,

pe obraz

lacrima ta.

Nimic mai mult

decât o mare de suflete

care se risipesc atât de încet

sau atât de repede...

Nici nu mai ştim ce a durut,

nici nu visăm nimic mai mult

decât întreg Universul.

Eu te iubesc;

te îngheţ cu mii de flăcări

din buchete de stele.

Tu nici nu priveşti...

Nu vrei să ştii

ce ploi ciudate mă inundă!

Al tău surâs,

amar apus de nebunie

se stinge greu...

Un soare muribund,

un cântec în culori,

păsări legănându-şi zborul către veşnicie,

printre frunze adormite

de răsuflarea grea

a vântului ceresc.

Copacul plâns din faţa ta

nimci nu vrea,

nimic nu-ţi cere!

Un dor nebun, adânc

suspină din cerul de plumb

ce îl respiri...

Frustrare

Photo by SHTTEFAN on Unsplash

Un pahar gol... în stomacul plin de fluturi,

O minune abătută asupra unui cer închis,

Un pahar plin... vărsat de vânt la întâmplare,

O vioară neacordată la timp vibrând sunete mute...

Se-nvălmăşesc adesea în amintiri cu gem de prune,

Cu frunze de nuc uscate în gânduri câteodată...

"Amin! Amin!" îngână clopotul unui suflet de aramă;

Un înger nervos trântind privirea-i infantilă

Pe o carte necăjită din trecutul prăfuit,

Un psalm rostit în grabă la apus de viaţă

Împletesc alene o cale tăinuită către un Paradis...

Ce vis străin cu zbor de lacrimi picurând prea des!

Aripi ce dor deja profund tinzând spre nori zeloşi,

Copaci prea blânzi, mereu ascunşi departe, într-un colţ

Aşteaptă ochiul, mâna, pasul de copil ce-am fost!

Dar zbuciumată închid totul ca pe-o carte de poveşti...

Adio?...

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Pe altarul atâtor iluzii risipite

jertfesc, pentru ultima oară,

o iubire dureros de ireală...

o obsesie adânc înfiptă

în sufletu-mi dezgolit, surghiunit în neant.

Cât timp rătăcind în sensuri fără sens!

Câte vise înălţate din nispuri şi lacrimi!

Pentru cine au ars focuri tremurânde?...

Pentru cine au înflorit speranţe fără rost?...

Chinuri amarnice, nopţi de lumină...

Azi se ofilesc ultimele petale de viaţă;

azi se sting ultimii tăciuni prea zbuciumaţi.

Mă ascund în zdrenţele propriei fiinţe...

Nu te mai cunosc, nu te mai iubesc,

nu mai exişti... Oare?

Pelin

Photo by Anthony Tran on Unsplash

Struguri, învăluiţi cu aromă dulce de poezie,

Fluturi trişti, ofiliţi, urcând grăbiţi la cer

Îmi clatină inima, jalnic de pustie...

Şi, ciudat... la tot ce-a fost încă mai sper...

Plouă... miresme stranii, amare ecouri...

Fiinţe pribege îşi dau sufletul în mine.

Nimeni mâna-nvineţită nu-mi va ţine

Când mă vor ajunge cumplitele doruri...

Ce-am fost, ce sunt, devin a mia oară:

O stâncă neclintită pe culmi necunoscute;

Cuprinsă în răcoare şi-uscăciune neîncepute...

Cine mai ştie când a durut întâia oară?