Saturday, July 15, 2017

Jurnal de sarcină (1)

Dintr-o iubire mare-mare de tot a luat naştere o bobiţă de iubire mică-mică de tot. O bobiţă care a fost mai întâi a doua linie roz pe un test de sarcină, nici aia foarte bine conturată. Nici n-am ieşit bine din baie, că deja a apărut. I-am arătat imediat lui E. care aştepta rezultatul cu sufletul la gură, mai ceva ca mine.

Când am văzut că e pozitiv, ne-au trecut pe amândoi fiori calzi de emoţie, de entuziasm, de bucurie, de iubire, dar şi un pic de teamă pentru că ştiam că acea linie mititică ne va aduce cea mai frumoasă şi mare schimbare din viaţa noastră. Am fost şi  surprinşi pentru că, deşi speram la acea liniuţă, nu ne aşteptam să se întâmple atât de repede.

Ne uitam unul la altul cu un zâmbet larg şi tâmp pe buze. Orice am avut de făcut în ziua aia a fost aureolat cu o stare de plutire, de fericire, de beţie dulce şi sentimentul profund de împlinire.

Nu anunţasem pe nimeni încă până peste două zile când am fost la medic să ne confirme că totul este în regulă şi că testul nu  minţea.

La ecografie, am văzut că bobiţa chiar era o bobiţă. Una mică ce avea să crească şi care era iubită încă dinainte să apară. Un sufleţel cât un bob de sare pulsa acolo în întuneric şi mi-am dat seama în clipa aia că inima mea migrase din piept în burtică şi se făcea mare. Urma să prindă contur, iar peste nouă luni să o ţin în braţe. În noiembrie anul acesta, mai exact, dacă nu se va grăbi să vină mai devreme pe lume :)

Peste încă o săptămână, am fost la o altă ecografie şi am auzit inima bobiţei bătând. Mai să ne ia cu leşin de emoţie. Noroc că stăteam întinsă, dar E. nu. :))) Aşa ceva nu am mai trăit şi simţit până atunci. Micuţul bob începuse să prindă formă şi noi nu mai puteam de dragul lui.

Acum, după cinci luni şi jumătate de sarcină, mai avem atâtea de povestit. 💓


14 comments:

  1. Sa creasca bobita mare, sa ai o nastere usoara si sa va bucurati de copilas! Dupa nastere, inima se va muta fix in gat. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc mult pentru gândurile bune! Înţeleg că migrarea inimii e ceva normal în maternitate :)))

      Delete
  2. Minunat! Ma bucur din sufet pentru bucuria voastra!

    Cartile spun ca tot ce simtiti, auziti, vorbiti... se propaga si in mica minune! Asa ca sa fiti veseli mereu!
    Pupici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aşa este, încercăm să fim pozitivi mereu, să îi transmitem lui bebe doar emoţii şi sentimente frumoase :)

      Delete
  3. Sa va fie de bine ! Se vede ca sunteti fericiti !

    ReplyDelete
  4. Sarcina usoara sa ai!!!!!Biiiiig hugs!!!!😃😃😃😃😃😃

    ReplyDelete
  5. Să crească mare bobița și să ai o sarcină ușoară,pentru că este
    primul,să fie băiat!
    O săptămînă ușoară și plină de bucurii îți doresc,Izabela
    Pupici,îmbrățișări și mulțumiri de vizită!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc frumos! Doamne ajută! Chiar băiat este :)

      Un weekend plăcut şi liniştit!

      Delete
  6. Ce mă bucur pentru voi! Naștere ușoară să ai și să vă bucurați de rodul iubirii voastre! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci mult! Aşa sperăm şi noi :)

      Weekend frumos!

      Delete
  7. Felicitari si nastere usoars! Ce frumos :D Sa va bucurati!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumim mult! Este cel mai frumos motiv de bucurie din viaţa noastră :)

      Weekend plăcut!

      Delete