Wednesday, December 21, 2016

O reţetă de Crăciun



Ingrediente:
  • O bunică trecută prin multe, dar încă în putere și pusă pe făcut cozonaci și sarmale
  • Trei perechi de ochi năzdrăvani ai nepoților, așteptând ca bunica să înceapă magia
  • O sobă cu plită și cuptor pe lemne, secretul gustului minunat al bucatelor
  • Colinde tradiționale pe fundal, redate de aparatul de radio din vremuri străvechi
  • O zi în care cerul cerne cot la cot cu bunica
  • O masă încărcată cu tot felul de ingrediente, arome îmbătătoare și ustensile speciale

Mod de preparare:

Bunica se trezește cu noaptea în cap, în timp ce nepoțeii încă se mai bucură de ultimele vise, înfofoiliţi în plapumă, la căldură, cu aromă de scorțisoară, coajă de lămâie rasă și rom, pregătite cu îndemânarea pe care numai o singură persoană pe lume o are.

Bunica se mișcă umitor de repede, în ciuda vârstei și a durerilor de șale pe care le acuză frecvent. Nimic nu o poate împiedica să pregăteacă o masă de Crăciun cum numai la ea acasă s-a pomenit. Unde bucatele parcă vin din poveștile savuroase ale lui Creangă, unde căldura de la soba cu foc de lemne îi îmbie pe toți, cu mic cu mare, să stea la taclale până la miezul nopții.

Pe jumătate adormiți, cei trei prichindei leneși se trezesc  când bunica tocmai începe să frământe cozonacii. Nimeni nu mișcă, nimeni nu mai clipește! Este cel mai frumos moment, fascinant pentru copii, sacru pentru blânda bătrână. Este un ritual care durează prea mult pentru ca cineva să țină socoteala, dar bunica știe exact când este suficient. Cât ai clipi, așterne aluatul bine bătut în tăvile ce așteaptă cuminți pe cuptor, unde vor sălășlui în continuare o bună bucată de vreme, până când rezultatul va fi pe măsura așteptărilor.

Între timp, bunica pregătește sarmale cu mireseme necunoscute de către căpșoarele ce se iţesc curioase din când în când în spatele ei. Taaaare ar mai dori să guste din aluatul pufos și moale, dar până nu va căpăta numele de drept “cozonac”, nu au voie, iar bunica nu acceptă nici o abatere de la regulă. Așa că se resemnează și privesc admirativ cum două mâini dibace împachetează sarmale într-un stil aparte.

Iar când domnii cozonaci sunt scoși cu grijă din cuptor și puși la loc de cinste, locul le este luat de sarmalele care vor fi gătite preț de câteva ore până când vor căpăta savoarea inconfundabilă al cărei secret doar bunica îl știa.

De fiecare dată când mă pregătesc să fac cozonaci, mă întreb dacă voi putea să redau câtuși de puțin vremurile de demult. Cu arome de vis, cu un gust ireal, dar atât de adevărat încât puteam să crăp mâncând, că nu mi-ar fi păsat. Uffff... ce gusturi avea copilăria! Ce arome! Ce imagini! O poveste întreagă avea loc de marile sărbători. Bunica era ingredientul principal al Crăciunului fericit. Nici măcar Moșul și cadourile lui nu puteau concura cu magia prezenței ei în sufletele și în viețile noastre. Totul ieșea perfect, toată lumea râdea, se simțea bine, mânca pe săturate și se minuna că an de an, cea mai frumoasă sărbătoare a iernii are același farmec mereu și mereu. Avea grijă bunica...

Dar ea nu mai este... iar cozonacii de la supermarket nu se compară câtuși de puțin cu ce ieșea din mâna ei. Iar mie nu-mi ies la fel de magici niciodată. Sunt pufoşi, aromaţi, delicioşi, dar parcă lipseşte ceva... Bunica îi făcea după o reţetă din memorie, o reţetă moştenită din cine ştie câte generaţii, pe care nu am aflat-o pentru că nu am întrebat. Iar acum îmi pare rău, dar pot duce mai departe măcar tradiţia cozonacilor făcuţi în casă pentru că e atât de frumos când bucătăria întreagă se umple de arome ce îndeamnă la visare, la a te simţi din nou copil. 😊




No comments:

Post a Comment