Sunday, November 13, 2016

Noiembrie


Toamna, cu rochia-i zdrențuită,
Cu inima tulbure, pustiită,
Trimite în valuri lacrimi din cer
Și frunzele una câte una pier.

Coboară în cercuri către pământ,
În rotocoale viu-colorate dansând, 
Făcând copacii să jelească goi,
Să viseze la aprilie, la straie noi.

Toamna se duce, privește în urmă
La iarna ce toată suflarea o curmă;
Noiembrie își dă duhul într-un târziu
Lăsându-ne frig, întuneric, pustiu...

2 comments:

  1. Frumoasa poezie, iar acum noiembrie e pe final...iar a trecut timpul asta, nici nu stiu cand.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci :) Da, zboară zilele, lunile, anii, viața...

      Delete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...