Tuesday, March 1, 2016

Martie


Ziua a început cu lacrimi. Cerul a plâns cu picuri mărunţi şi reci, de parcă Bacovia ne făcea în ciudă cu plumbul lui apăsător.

Dimineaţa a fost prea mohorâtă, prea udă, prea zgribulită pentru un început mult aşteptat de primăvară.

Doar oamenii zâmbeau. Şi florile. Agitaţia matinală cotidiană a căpătat azi culoare. Roşu şi alb, galben şi mov, portocaliu şi verde. Inimile se pregătesc de primăvară şi nu se sfiesc să o arate.

Puţin mai târziu, timid, a ieşit şi soarele să ia parte la forfotă, să se lase prins de atmosfera molipsitoare, să vadă florile şi zâmbetele pe care acestea le aprind pe chipuri amorţite, să asculte păsările cum ciripesc încă din zori, poate-poate dau nas în nas cu primăvara, să simtă sufletele cum prind din nou viaţă, cum se descotorosesc de iarnă ca de o haină învechită.

La muncă, pe tot etajul miroase a zambile, a panseluţe, a frezii. Sunt flori pe aproape toate birourile, semn că primăvara a fost bine primită. Şi îi mulţumim pentru vizită! :)

Vă doresc o primăvară superbă! ^_^



4 comments:

  1. Să ai o primăvară minunată, plină de zâmbete, iubire și tot ce îți dorești tu! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc la fel, Lavinia! O primăvară cât mai veselă şi colorată îţi doresc! :)
      Te pup :*

      Delete
  2. Si la noi a plouat, insa am observat ca lumea imi zambea cand am iesit eu la plimbare si eram asa fericita ca lumea imi zambeste chiar si atunci cand ploua si asta inseamna ca nu doar eu iubesc ploaia :) Sa ai o primavara binecuvantata! Liuba x

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt mulţi oameni care iubesc ploaia, aşa cum e ea, rece şi udă, totuşi plăcută.

      Iar unui suflet luminos ca tine, oamenii sigur îi vor zâmbi mereu, indiferent de vreme :)

      Te pup :*

      Delete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...