Scrisoare către Moş Crăciun

sursă foto

Printre stele, departe de soare, după nori mari și pufoși

Șade Moșu’ cu-ochi sfioși, și citește o scrisoare.

“Hmmm, un suflet necăjit...”, îi șopti unui spiriduș

Ce se apropie pâș-pâș. Și se puse pe citit...

„Dragă Moș Crăciun, om bun, e prima oară când iți scriu,

Deși e mult de când te știu, sper să mă asculți acum.

Nu sunt copil, deși aș vrea, și multe nu am cum să-ți cer

Dar totuși nu renunț să sper că ce-mi doresc tu îmi vei da.

Ai vrea să mă primești tu oare în căsuța ta de nea

Când plouă în inima mea, când nu mai am loc în lumea mare?

Ai vrea să-mi dai un adăpost, printre povești și spiriduși

Când mi se-nchid în față uși și simt că viața n-are rost?

Cu aromă de scorțișoară, de lapte, prăjituri și portocale,

Căsuța ta are de toate, și umple sufletele goale.

Ţi-aş cânta în schimb colinde în seara Sfântă de Ajun

Cu versurile din străbuni, şi ţi-aş pregăti merinde. 

Ţi-aş citi apoi poveşti, basme străvechi  şi povestiri 

Feţi-Frumoşi şi Cosânzene îţi vor trezi amintiri...

Dar dacă totuși cer prea mult, și nu îmi poți da găzduire

Aș vrea măcar să-ţi umpli tolba cu stropi magici de iubire,

Să cerni petale de bunătate, să deschizi inimi împietrite,

Să trezești mințile-adormite, să ningă mereu cu sănătate.

Să cânte îngerii în ceruri pentru cei dragi plecați demult,

Să mângâi ochii de adult ce zac în noi plini de nimicuri.

Iar cel mai mult îmi doresc să-i putem iubi și accepta,

Să-i putem ierta și îmbrățișa, chiar și atunci când ne greșesc

Pe toţi cei ce ne înconjoară. Iar anul ăsta de Crăciun,

Când ne va-ncânta zăpada, aș vrea să fim cu toți mai buni...”

………………………………………………………………………………………………

Moșul oftă fără să vrea și își mângâie barba albă ce ascunde secretele atâtor suflete mâhnite. Se ridică ușor și, însoțit de spiridușul cel poznaș, își luă tolba și se uită lung în ea. Aromele copilăriei, un brad de Crăciun frumos împodobit, colinde murmurate de glasuri candide, flori de gheață, nelipsitele jucării... și câte și mai câte nu adăposteau tolba cea fermecată...

Moș Crăciun privi lung pe fereastră. Era departe de lume, departe de cei pe care îi vizita an de an, doar într-o singură noapte. Și totuși le simțea durerea și neputința... O lacrimă i se prelinse pe obraz și se rostogoli pe podeaua de lemn, transformându-se în praf de stele... Moșul știa... Moșul simțea... și avea de gând să aline...