Tuesday, December 29, 2015

Am făcut-o și pe-asta! :-)

               “Am făcut-o și pe-asta!” a fost moto-ul meu în anul 2015. Am bifat multe lucruri pe care mi le doream, chiar dacă de data asta nu am avut nici o listă de urmat. Toate au curs de la sine și s-au așezat mai bine decât dacă le-aș fi înșirat pe o foaie de hârtie.

             1. Cea mai importantă și de suflet împlinire a fost nunta mult dorită și visată, planificată și organizată împreună cu omul meu minunat în cele mai mici detalii, după sufletul nostru.
                 Fără tam-tam, fără surle și trâmbițe, alături de un număr restrâns de oameni, a fost cea mai frumoasă zi din viața noastră de până acum! :-) Cel mai reușit „proiect” personal!
                A fost mult mai frumos decât am visat, cu mici imperfecțiuni pe ici-colo, care nici n-au mai contat în acea zi plină de emoții, de zâmbete, de euforie, zi în care m-am simțit exact ca o prințesă (shhhh... m-a ajutat foarte mult rochia ;-))

             Bonus:
              - domnișoara de onoare a fost mult iubita mea soră, exact așa cum mi-am dorit de o viață :-)
              - și nu puteam să alegem nași mai buni decât ei, prietenii noștri speciali, de suflet, cum îmi place mie să spun, acum și părinți spirituali
              - dansul de deschidere a fost pe melodia pe care visam să dansez încă de mică, cel mai profund vals creat vreodată! Dunărea albastră a lui Johann Strauss.

            Hmmm… foarte multe împliniri dintr-o dată ! ^_^





            2. Ne-am bucurat de primul răsărit de soare la mare din viața noastră. Am mai fost la mare și în alți ani, dar trezitul cu noaptea în cap a fost cam greu. Însă anul acesta, în luna de miere, chiar în prima dimineață, am fost binecuvântați cu una dintre cele mai simple și superbe minuni ale naturii.


           3. Din punct de vedere profesional, mi-am atins cel mai important obiectiv pe 2015: acela de a avea cu cel puțin 50% mai multă încredere în mine. Dovada: din octombrie, fac parte din echipa de traineri, lucru pe care nu m-aș fi crezut în stare să îl fac până anul acesta.

          4. Am atins mirifica și cândva imposibila greutate de 50 de kg :))) După cam 15 ani în care am oscilat între 44 și 48 de kg, în care hainele stăteau pe mine ca pe gard (vă asigur că nu este nici o fericire în a fi prea slab...), pot spune că de data asta sunt destul de mulțumită de felul în care arăt și sper să o țin tot așa ;-)

         5. Mi-am făcut ochelari noi! După doi ani în care am tot fost la oftalmolog și vreo trei rețete rătăcite :-D, vechii ochelari au decis că e cazul să nu mai amân și... s-au rupt. Inevitabil a trebuit să îi schimb și bine am făcut pentru că văd mult mai bine acum. Ca să nu mai spun că îmi stă mult mai bine cu cei noi, zise modestia din mine :-P


       6. Am citit destul de multe cărți față de anii trecuți datorită bibliotecii Bookster! Să-i dea Dumnezeu sănătate celui care a conceput acest proiect care se pare că are foarte mulți fani / abonați. Mai multe informații despre Bookster puteți afla chiar pe site-ul lor.

        7. M-am vopsit. Pentru prima oară. Un castaniu cu nuanțe ușor roșcate. Și intenționez să continui cu o nuanță mai îndrăzneață. De ce?
În primul rând pentru că îmi place și mi-am dorit să fac schimbarea asta de ceva timp. Dar și pentru că nu am prea reușit să fac pace cu firele albe de păr care se înmulțesc pe măsură ce numărul de neuroni scade, odată cu vârsta :)))

       8. Mi-am făcut un tatuaj. Micuț, drăguț, discret. La care îmi stă gândul de câțiva ani, după cum scriam și aici. Dap, am făcut-o și pe asta! Da, a durut. Da, e permanent și nu, nu am nici cel mai mic regret. Din contră! :-)




       9. Din cauza unei vieți destul de inactive, am devenit foarte activă anul acesta. Cum vine asta? Păi, munca de cu zori și până în seară pe scaun la birou mi-a provocat niște dureri de spate care au necesitat fizioterapie și kinetoterapie (sau chinoterapie, dacă mă gândesc la cât de greu mi-a fost la început :)))).

    După ce aproape că mi-am dat duhul la primele ședințe de gimnastică medicală, neavând antrenament decât la tastat cu viteză, am continuat exercițiile și acasă, iar diferența în starea de spirit, tonus și aspect fizic se vede. Drept urmare, am de gând să continui pentru că îmi place și pentru că această rutină mă ajută să fiu mai ambițioasă în general.

       10. Am umplut borcanul fericirii (The Happiness Jar). Cum spuneam și aici, în acest borcan, am pus câte un bilețel zi de zi, cu cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în ziua respectivă. Nici o zi din an nu a fost omisă :-) iar din asta am învățat că putem fi într-adevăr fericiți dacă știm să apreciem micile bucurii ale vieții!
     Am de gând să umplu un nou borcan cu momente fericite din 2016 și te sfătuiesc și pe tine să faci la fel. :-)


      11. Am început să scriu... o nuvelă, un roman? N-am nici cea mai vagă idee ce-o să iasă până la urmă, însă important este că m-am apucat de treabă, ceea ce am tot zis că fac de vreo doi ani. Cert este că va dura destul de mult până se va concretiza ceva pentru că este destul de greu să aștern pe foaie toate gândurile și scenariile învălmășite în mintea asta haotică :-D

     Acestea unsprezece sunt cele mai cele, dar sunt de fapt mult mai multe, multe și mărunte împliniri care mă fac să cred că depinde de noi înșine să ne facem viața aș cum visăm.

     Ce îmi doresc pentru 2016?

     Nici de data asta nu voi face vreo listă. Îmi propun doar să am un an de două ori mai bogat decât 2015, iar pentru asta îmi doresc să fie eu însămi un om mai bun, pentru mine, pentru omul iubit, pentru cei dragi, pentru ca măcar micul univers în care mă învârt să fie mai luminos.
     
     Voi încerca să îl scot pe “trebuie” din vocabular și din acțiuni, să fac tot mai multe lucruri care îmi plac și care mă fac să mă simt împlinită, să iubesc viața pe care o trăiesc.
     Cu siguranță voi face mai multe fotografii, voi scrie mai mult, voi face abuz de creativitatea și inspirația care mi-au fost dăruite și, de ce nu?, poate  mă voi pricopsi cu un nou tatuaj :-D

     Un an minunat vă doresc, plin de culoare, lumină și zâmbete !
     Iar dacă aveți timp, vă invit să-mi scrieți într-un comentariu cum a fost 2015 pentru voi.    
    Chiar sunt curioasă cum a decurs anul pentru cititorii mei. ^_^

11 comments:

  1. Felicitări, Izabela! Să ai parte de o căsnicie binecuvântată de Dumnezeu, plină de iubire! :)
    Eu n-am făcut atâtea ca tine anul acesta, dar totuși a fost un an bun, în care Dumnezeu S-a îngrijit ca toate să-mi meargă bine.
    La mulți ani fericiți mai departe! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc din suflet, Flaviana! Fiecare an are părţile lui bune şi împliniri mai mici sau mai mari :) Mă bucur că ai avut un an bun şi îţi doresc ca 2016 să fie mai frumos, mai bogat, mai senin! :*

      Delete
  2. Izavela, ce an frumos ai avut!! felicitari pentru reusitele tale, pentru casatorie in primul rand (ca si eu am fost mireasa de 2015, asa ca stiu exact si de aproape ce placut se simte :), pentru jobul care imi suna minunat, asa de minunat ca aproape te invidiez, pentru faptul ca randurile trale respira optimism si energie si mi-au dat si mie o stare de bine.

    Anul meu, desi a fost marcat de lucruri bifate, nu pot spune ca a fost prea grozav. Dincolo de ceea ce mi-am propus si am reusit sa obtin, traiesc cu sentimentul ca puteam sa fac mai mult si nu am facut, asa incat de la 2016 si de la mine mai ales, am si mai mari pretentii. Spre deosebire de tine, eu nu il scot pe "trebuie" din vocabular, ci il introduc de nenumarate ori, in asa fel incat sa imi sporesc ambitia si determinarea de care am nevoie. La multi ani, fata frumoasa, sa ai un an napraznic de bun!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pardon, scuze pentru Izavela. Am gresit o litera....

      Delete
  3. Aoleu, am uitat: felicitari pentru tatuaj, am si eu unul micut, japonez pe omoplat si e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-am facut vreodata. Ma simt tare mandra de al meu, asa ca iti doresc sa il porti cu drag si mandrie mereu. Am vazut imaginea in articolul la care faci trimitere, e superb...si plin de semnificatii....sa te bucuri de el!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dragă Dana,

      Îţi mulţumesc din suflet pentru cuvintele calde şi pentru că mi-ai împărtăşit gândurile tale. Mă bucur că ţi-am transmis din starea mea pozitivă prin această postare. Exact aşa m-am simţit când am scris şi îmi pare bine că se simte :)

      Am citit povestea nunţii tale cu interes, recunosc, din două motive: primul, pentru că îmi place mult cum scrii, iar al doilea, desigur, pentru că am avut nunta anul acesta şi ţi-am urmărit cu drag pregătirile prin intermediul blogului :D

      Spui că nu ai făcut chiar tot ce ţi-ai propus în 2015. Poate chiar asta este unul dintre secretele vieţii, aş vrea să cred, să ne rămână un to-do-list pentru fiecare an şi să avem pauze între realizări ca să putem privi şi trăi la maxim fiecare moment, ceea ce probabil nu am putea face dacă s-ar întâmpla prea multe într-un timp foarte scurt. Cam asta îmi trece prin minte gândindu-mă la partea bună a lucrurilor nebifate :)

      Să ne ţină Dumnezeu sănătoşi şi în putere şi uşor-uşor le vom duce pe toate la împlinire, chiar dacă e omenesc să "murim de nerăbdare" până ajungem la Finish.

      Te îmbrăţişez cu drag şi îţi urez o săptămână grozavă!

      P.S. M-ai făcut curioasă cu tatuajul tău. Mi-ar plăcea să-l văd ^_^

      Delete
    2. Si tie o saptamana minunata, draga mea! O poza cu tatuajul am din luna de miere pe facebook. Pun aici un link, desi e posibil sa mi-l trimita blogger la spam.

      Delete
  4. Bine te-am gasit!
    Ma bucur ca ai avut un an memorabil si-ti doresc ca 2016 sa fie cel putin la fel de bun.Casa de piatra si ani binecuvantati impreuna!
    Pentru mine 2015 a fost mai degraba un an greu,cu multe dureri si probleme si ceva "resetari" in software-ul meu(a se citi suflet,spirit,viata).
    Faina ideea ta cu borcanul,o sa o aplic si eu(ca o motivare...asta apropo de ce ti-am scris la postarea cu scrisoarea).
    Nu stiu daca se va afla si pe lista ta,dar eu in acest an(ca sa nu zic cat mai curand posibil) imi doresc sa te intalnesc...poate chiar la acea cafea de care vorbeai...pentru ca am descoperit ca locuiesti aproape de mine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Îți mulțumesc pentru urări! :)
      Îmi pare rău că nu ai avut un an prea bun :( sper ca 2016 să îți aducă numai bucurii, liniște și echilbru!

      Nu m-am gândit până acum la a-i întâlni pe pe prietenii din blogosferă, dar cred că n-ar fi o idee rea la un moment dat :)

      Îți doresc o seară frumoasă și liniștită!

      Delete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...