Este una dintre acele zile...

photo source

... în care îmi vine să închid ochii şi să îmi culc capul în poala cuiva, poate a unei bunici cu privire blândă şi glas duios, a unei bunici cu mâini obosite, dar iubitoare, oftând şi povestind cu glas stins din epoci de basm după care tânjesc fără să ştiu de ce, mângâindu-mi părul şi alinându-mi dorurile neştiute, nespuse, nescrise...

Nu-i nici tristeţe, nici supărare, poate doar un strop de nostalgie după copilăria ascunsă acum printre paginile unui jurnal îngălbenit, poate este doar nevoia din ce în ce mai mare de linişte, de spaţiu, de oameni care ştiu să tacă mai mult şi mai frumos decât ştiu să vorbească, poate este doar sufletul meu obosit care caută neîncetat frumuseţea şi bunătatea din lume...