Au trecut aproape
două luni de când n-am mai
scris ceva. Ceva închegat, un text, un
fragment, ceva coerent... Îmi trec prin minte doar crâmpeie, frânturi de
gânduri, de sentimente, picături de emoţii trecătoare.
Undeva, cumva,
viaţa parcă şi-a pierdut din intensitate, din frumos, din strălucire.
Timpul se perindă
haotic printre activităţile zilnice care trebuie îndeplinite; secundele se
îngrămădesc vijelios, dând contur doar lipsei de energie, oboselii, insomniei;
aerul devine irespirabil şi greu în aglomeraţia de pe stradă, de acasă, de
pretutindeni.
O vacanţă, la fel de scurtă
ca ultima respiraţie a unui muribund, se întrezăreşte în mai puţin de o
săptămână. Corpul parcă se târăşte ca să ajungă întreg până acolo, în timp ce
spiritul se varsă strop cu strop printre clipele care nu se lasă numărate până
la momentul X...
No comments:
Post a Comment