Cioburi de ploaie adânc înfipte în ochii-mi făr’ de viaţă
Sunt veşnic scrise de trupu-mi ce lipsit de sânge-ngheaţă;
Vânt ameţitor de dulce prin natura moartă mă plimbă,
Stârnind furtuni de suferinţă vie în orişicare limbă...
Spinii amari ai lumii devin poveri, cuvinte reci şi grele,
Dar nu mă tem, ştiu să le-nfrunt, adeseori mă joc cu ele!
Însă mângâierea tainică a Naturii atinse de Divinitate
Mă umple de iubire, de vers tinzând spre eternitate...
No comments:
Post a Comment