Saturday, September 9, 2017

Jurnal de sarcină (4)

De-a lungul anilor, când mai vorbeam cu E. despre copii, mereu ziceam că eu aş vrea să avem fetiţă, iar el, normal, băiat.

Acum şapte luni, când a apărut bebe în peisaj, am ştiut amândoi că ne dorim ca bebele să fie sănătos, mai presus de orice.

Am aflat între timp că o să fie băieţel şi abia aşteptăm să îl avem! Niciodată nu m-am rugat mai mult pentru ceva ca acum, când tot ce îmi doresc de la viaţă este ca el să fie sănătos. Şi dacă se poate, să se nască la termen, iar noi să fim bine pentru el, ca să-l creştem şi să ne bucurăm de o viaţă nouă de familie.

Din ziua în care am văzut a doua liniuţă roz pe testul de sarcină, lucrurile au început să se schimbe uşor-uşor, de la priorităţi până la modul în care percepeam ceea ce înseamnă să fii părinte.

Am început să citesc forumuri încă din primele săptămâni şi rău am făcut. Erau destul de multe mămici care povesteau experienţele lor nefericite din primul trimestru de sarcină şi asta mă întrista până la lacrimi. Şi mai mult, mă îngrozea gândul că ceva s-ar putea întâmpla cu bobiţa noastră de iubire. Am decis să nu mai citesc nimic de genul acesta pentru că îmi făceau tare rău. M-am limitat la articole de specialitate şi la o carte pe care mi-am cumpărat-o pentru a avea un plus de informaţie la îndemână, să o pot răsfoi ori de câte ori simţeam nevoia.

Au început să apară noi temeri. Oare o să decurgă ok sarcina? Oare o să nasc la termen? Oare o să ne descurcăm ca părinţi? Oare o să facem faţă unei asemenea schimbări majore? Oare o să fiu o mamă bună? Tot felul de gânduri şi întrebări fără răspuns pe care, cu timpul, am învăţat să le izgonesc din minte şi să mă bucur de fiecare moment din această frumoasă perioadă, să iau totul exact aşa cum vine, pas cu pas.

Aşa au mai trecut încă o zi, încă o săptămână, încă o lună, toate cu bine până acum. De la fiecare ecografie plecam mai cu capul în nori decât oricând pentru că ne vedeam iubirea şi mai aflam câte ceva despre el. Şi abia o aşteptam pe următoarea.

Am învăţat, printre altele, că, în ciuda micilor neplăceri (greţuri, ameţeli, oboseală), este un privilegiu enorm pentru o femeie să îşi poarte copilul în pântece, să simţi cum o altă viaţă creşte, se dezvoltă şi prinde contur în propria fiinţă. Este şi o responsabilitate atât de mare, dar una atât de preţioasă, încât merită orice stare de rău sau orice durere din lume. Am ajuns să gândesc că poate să mă doară orice, dacă e nevoie, să-mi fie rău, dacă e nevoie. Atâta timp cât el este bine, suport orice. Absolut orice.

Am început să simt primele mişcări ale puiului prin săptămâna 16, pe 21 mai. Eram la cinema cu E. Ne uitam la The Fate of the Furious, un film de acţiune, cu maşini, urmăriri, adrenalină etc. Am simţit la un moment dat nişte fluturări diafane "în stomac" şi mi-am dat seama aproape imediat că e el! A fost o senzaţie specială, mai ales pentru sufletul meu, care pierduse pentru câteva minute şirul acţiunii din film. Ceva mult mai important avea loc în acelaşi timp. Şi tot atunci mi-am zis, în glumă, că sigur e băieţel pentru că îi place filmul ăsta cu maşini, ca şi tăticului lui.

Acum deja se mişcă foarte mult şi îmi "remodelează" burtica de zeci de ori pe zi. Îl simt cum sughite uneori şi mă amuză foarte tare. Abia aştept să pupăcesc tălpiţele alea dulci si pufoase care "îmi dau să zac" exact la ficat, undeva în partea dreaptă. 😅

O să-mi fie atât de dor de "împunsăturile" lui in burtică, dar de o mie de ori mai mult abia aştept să îl strâng în braţe, să am grijă de el şi să îi ofer toată iubirea din lume! 💙




Thursday, August 10, 2017

Jurnal de sarcină (3)


Sarcina este acea perioadă amuzantă din viața unei femei:
- când de la o săptămână la alta, hainele nu te mai cuprind

-  când faci ordine în șifonier, nu pentru că trebuie, ci pentru că speri să mai găsești ceva care îți vine încă, dar te consolezi cu gândul că mai mult de trei sferturi dintre haine te așteaptă cuminți să le porți după naștere

- când începi să sforăi, deși nu făceai așa ceva de obicei și îți trezești uneori soțul cu acest sunet "cristalin"

- când nu poţi rezista tentaţiei şi-ţi cumperi câteva haine pe care le poţi purta abia vara următoare

- când, dacă mănânci ceva în picioare și-ți mai cade ceva în timp ce duci la gură, acel ceva nu mai cade pe jos, pe lângă abdomenul cândva plat, ci aterizează direct pe burtică, mai exact pe bluza/ rochia proaspat spălată și îmbrăcată

- și preferata mea, când trebuie să urc trepte (de exemplu la metrou, unde nu sunt scări rulante), îmi vine în minte de fiecare dată replica lui Joey din "Friends": "You are my Everest!". Aici  scena, pentru cine nu o știe. Practic, urcatul scărilor este o aventură pentru mine. Mă opresc la fiecare rând de trepte să-mi trag sufletul vreo jumătate de minut iar la capăt, deja sunt extenuată. 😛

Monday, August 7, 2017

Jurnal de sarcină (2)

Poză cu bebe la 5 luni
Mai avem foarte puţin până la marea întîlnire (cum trece timpul!), dar aş vrea să povestesc un pic de pe vremea când bebe era încă mic-mititel.😄

Primele trei luni au fost o perioadă cu greţuri şi pofte de dimineaţa până seara. Nu ştiu cine a inventat expresia "greţuri matinale" că la mine ţineau cam toată ziua, cam la orice mâncam. Doar o singură dată mi-a fost foarte rău, în rest, am avut stări suportabile de greaţă, în general, însă combinate cu somnolenţa duceau la momente în care eram mai morocănoasă decât o zi pustie de noiembrie. 

Totuşi, nu am avut nici pofte extraterestre la miezul nopţii. Mâncam cu poftă cam orice îmi plăcea, dar deja la a treia degustare, alimentul respectiv ajungea pe lista neagră a ceea ce hotăram că nu voi mai mânca în viaţa mea. 

Câteva dintre mâncărurile pe care nu le mai suportam deloc: piure de urizici, salată verde, mai ales cu oţet balsamic, brânză de capră, cremă de brânză de orice fel, cereale,  cartofi prăjiţi, orice mâncare cu ceapă, salată de vinete etc. Au fost mult mai multe, aşa multe încât îmi era teamă că foarte curând nu voi mai avea deloc opţiuni. 

Acum, după atâta timp, mânânc orice, fără probleme. Nu mai există nicio listă neagră şi stomacul meu e fericit. :)

Au fost zile întregi când mă gândeam doar la mâncare de dimineaţa până seara, trecând cu o viteză halucinantă de la poftă la greaţă şi invers. Şi culmea, îmi veneau în minte prea des toate chestiile de care nu voiam să mai aud şi care îmi făceau rău numai când mă gândeam la ele.

Au fost câteva săptămâni cu gusturi ciudate, ba amărui, ba dulceag, ba metalizat, ba o combinaţie din toate astea, încât mereu mai ronţăaim câte ceva doar-doar să mai scap câteva minute de ele. Am început cu cel amărui. Găteam o fasole cu afumătură şi la final, când am gustat din ea, nu înţelegeam ce condiment am pus prea mult încât a ieşit aşa ciudată la gust. Mi-a luat câteva zile să mă prind că aproape tot ce mâncam avea un gust ciudat şi m-am liniştit când mi.am dat seama că e normal pentru sarcină, deşi nu toate graviduţele trec prin asta.

Tot în materie de alimentaţie, eu care nu mâncam cine ştie ce pâine de fel, am început să triplez porţia, pentru că aveam arsuri la aproape orice mâncam şi pâinea îmi era cumva un fel de pansament gastric. Aşa nu am mai avut probleme.

O poftă mai nebună un pic a fost cea de ardei copt în oţet, Aşa de nebună, încât am visat într-o noapte cum îmi puneam să mănânc porţii uriaşe de ardei copt, roşu şi galben. 

Nu ştiu dacă bebe ştia în perioada cu greţuri că suntem în postul Paştelui, dar nu prea i-a plăcut cărniţa. Poate şi pentru că eu nu mănânc prea multă carne de fel, dar i-au plăcut un pic mai mult dulciurile. Asta sigur a luat de la tăticul lui. 😛

Ştiam şi ce trebuie să fac pentru a nu mai avea greţuri, dar de la teorie la practică e cale cam lungă, mai ales cu o persoană foarte pofticioasă ca mine, care devenise şi mofturoasă pe deasupra.

Ce ajută pentru a atenua greţurile (cel puţin în cazul meu a funcţionat de cele mai multe ori):
- să mănânc încet, fără grabă, mestecând foarte bine 
- să mănânc porţii mici, de mai multe ori pe zi
- să mănânc atunci când mi se face foame, să nu aştept să fiu lihnită pentru că tendinţa era de a mânca foarte repede, fără să mai țin cont de regulile de mai sus.

Pe la patru luni şi un pic, am început să fac un lucru despre care citisem, dar nu credeam că poate să mi se întâmple pentru că nici în mod normal nu făceam asta. Ei bine, spre surprinderea mea şi a lui E. care m-a auzit şi m-a anunţat amuzat, am început să sforăi. 💤😂 Sper să nu continue şi după naştere, dar cum se zice, asta să fie problema. Dacă bebe este sănătos, nimic nu mai contează.

Iată, am ajuns la şase luni fix şi cu ajutorul Celui de Sus, totul va merge bine până la nouă, iar micile neplăceri vor fi doar amintiri neînsemnate pe lângă marea bucurie ce ne aşteaptă! 🍼😍



Saturday, July 15, 2017

Jurnal de sarcină (1)

Dintr-o iubire mare-mare de tot a luat naştere o bobiţă de iubire mică-mică de tot. O bobiţă care a fost mai întâi a doua linie roz pe un test de sarcină, nici aia foarte bine conturată. Nici n-am ieşit bine din baie, că deja a apărut. I-am arătat imediat lui E. care aştepta rezultatul cu sufletul la gură, mai ceva ca mine.

Când am văzut că e pozitiv, ne-au trecut pe amândoi fiori calzi de emoţie, de entuziasm, de bucurie, de iubire, dar şi un pic de teamă pentru că ştiam că acea linie mititică ne va aduce cea mai frumoasă şi mare schimbare din viaţa noastră. Am fost şi  surprinşi pentru că, deşi speram la acea liniuţă, nu ne aşteptam să se întâmple atât de repede.

Ne uitam unul la altul cu un zâmbet larg şi tâmp pe buze. Orice am avut de făcut în ziua aia a fost aureolat cu o stare de plutire, de fericire, de beţie dulce şi sentimentul profund de împlinire.

Nu anunţasem pe nimeni încă până peste două zile când am fost la medic să ne confirme că totul este în regulă şi că testul nu  minţea.

La ecografie, am văzut că bobiţa chiar era o bobiţă. Una mică ce avea să crească şi care era iubită încă dinainte să apară. Un sufleţel cât un bob de sare pulsa acolo în întuneric şi mi-am dat seama în clipa aia că inima mea migrase din piept în burtică şi se făcea mare. Urma să prindă contur, iar peste nouă luni să o ţin în braţe. În noiembrie anul acesta, mai exact, dacă nu se va grăbi să vină mai devreme pe lume :)

Peste încă o săptămână, am fost la o altă ecografie şi am auzit inima bobiţei bătând. Mai să ne ia cu leşin de emoţie. Noroc că stăteam întinsă, dar E. nu. :))) Aşa ceva nu am mai trăit şi simţit până atunci. Micuţul bob începuse să prindă formă şi noi nu mai puteam de dragul lui.

Acum, după cinci luni şi jumătate de sarcină, mai avem atâtea de povestit. 💓


Monday, July 10, 2017

În lume
















Sunt grădini pe care le porţi în suflet
aşa cum porţi poza omului iubit
într-un medalion păstrat cu sfinţenie la piept.

Sunt anotimpuri care vin şi trec, 
presărând noi riduri şi noi fire albe
peste suflete de copil ce nu ştiu să crească.


Sunt miresme de demult, atât de vii încă,
ce răscolesc prea des
amintiri aruncate în sertare ponosite.

Sunt păduri din alt veac la care te întorci
şi alergi desculţ spre poiana în care
ai împletit atâtea coroniţe de flori.

Sunt mâini care se cunosc din alte lumi,
din alte vieţi trăite împreună
şi nu se despart niciodată.

Sunt ceruri care înseninează suflete
cu praf de curcubeie şi altele
care le tulbură cu furtuni nesfârşite.

Sunt tăceri ce umplu în taină încăperi,
încătuşează sau vindecă existenţe,
încep sau sfârşesc poveşti de viaţă.

Sunt câmpii verzi pe care vara
le sărută în pâlcuri de maci roşii
sau le adoarme sub mănunchiuri de levănţică.

Sunt suflete împodobite cu flori parfumate,
iar altele sufocate de uscături 
şi de babe cloanţe viclene.

Sunt paşi care te poartă înapoi pe uliţe prăfuite,
în aceleaşi braţe, acum îmbătrânite,
dar cu aceleaşi inimi larg deschise.

Sunt nopţi lungi, albe care aşează 
gânduri negre peste speranţe plăpânde,
stingând şi aprinzând focuri mistuitoare.

Sunt zile în care ploile aprind soarele
în scânteie colorate şi conturează
zâmbete pe chipuri ostenite. 

Sunt aripi care ţintesc neobosite în sus,
care se frâng şi se vindecă iar şi iar,
zburând mai departe, tot mai departe...




Sunday, July 9, 2017

Dimineţi cu iz de vacanţă (6)

Imaginea unei alte dimineţi de duminică de acum o lună
Încă dorm cu dopuri de urechi pentru că încă locuim într-un apartament cu vederea fix într-o stradă zgomotoasă zi şi noapte. Perioada asta este atât de cald la orice oră încât ţinem fereastra deschisă ca să intre un pic de aer ceva mai rece decât în cameră şi să putem dormi decent.

În dimineaţa asta, ca aproape în fiecare duminică, m-am trezit o dată pe la 8, când clopotele bisericii din apropiere au început să-şi cheme enoriaşii la slujbă. Le-am ascultat dangătul fascinant până la ultima bătaie şi am zis să mai dorm un pic.

Am mai aţipit câteva minute şi m-am trezit de-a binelea în miros de vinete coapte. Dintr-o dată, sertarul cu amintiri de demult s-a deschis şi ochii nu au mai vrut să se închidă. Cineva din bloc face salată de vinete astăzi. Sau poate zacuscă. Sau poate cine ştie ce altă bunătate cu vinete coapte cu gust de copilărie care mă face să oftez de fiecare dată. Nu că nu aş putea şi eu să fac. Pur şi simplu, aroma lor mă trimite departe-departe, într-un veac fără griji, doar cu soare mult şi vacanţe mari.

Acum miroase a pâine coaptă, ca să îmi răscolească simţurile şi mai mult şi să îmi presară nostalgii prin fiecare colţ al inimii ancorate încă în adormita-mi copilărie.

Păi bine, dacă e aşa, mă duc să fac clătite cu dulceaţă să îmi mai potolesc dorurile şi să adaug şi eu o mireasmă duminicii acesteia cu iz de vacanţă!

O zi frumoasă şi liniştită vă doresc! 😊🥞




Friday, June 30, 2017

Îngheţată de zmeură şi coacăze roşii



Vara asta ne topesc căldurile parcă mai rău ca oricând. De aceea, o să încerc să fac îngheţată mai des. Am descoperit o reţetă foarte simplă şi rapidă
care necesită doar trei ingrediente, iar fructele folosite se pot combina în funcție de gusturi și preferințe.

Durează mai mult aşteptarea până e gata congelată pentru a putea fi servită. În schimb, se prepară rapid și gustul nu se compară cu al niciunei înghețate cumpărate pentru că nu conţine arome de fructe, ci fructe proaspete şi aromate.

Ingrediente:

300 ml smântână pentru frișcă (de la frigider)
300 gr fructe la alegere (am folosit zmeură şi coacăze roşii de grădină)
100-120 g de zahăr pudră vanilat

Cum se procedează:

Se bate smântâna cu mixerul până se formează frişca. Se adaugă treptat zahărul şi se mixează. Se zdrobesc fructele cu o furculiţă şi se adaugă în compoziţie. Se amestecă bine până la omogenizare.

Se pune compoziţia finală într-o caserolă şi se dă la congelator. În primele 3 ore este bine să amestecaţi în ea cu o furculiţă din 30 în 30 de minute pentru a nu se forma cristale de gheaţă. Apoi se lasă cel puţin 5-6 ore să se congeleze. Eu am lăsat-o peste noapte, iar a doua zi ne-am delectat cu o minune de îngheţată!🍨

Înainte de a pune îngheţata în cupe,  le puteţi lăsa mai întâi goale la congelator pentru 15 minute pentru ca îngheţata să nu se topească prea repede.

Vă doresc spor şi o vară răcoroasă! 😊
Izabela


Thursday, June 29, 2017

Prăjitură deșteaptă

Prima oară am mâncat prăjitură deşteaptă în copilărie. Printre multele feluri de prăjituri, a făcut-o mama şi pe asta. Foarte bună, pufoasă şi aromată! M-am întrebat mereu în sinea mea de ce este şi deşteaptă. Nu am întrebat pe nimeni, cred că voiam să lămuresc singură misterul. 😃

Acum doi ani am pregătit-o şi eu pentru prima dată. Când am văzut ce lichidă este compoziţia finală, înainte să o pun la cuptor, am crezut că este ceva în neregulă cu reţeta pe care o folosisem şi îmi venea să o arunc. Eram sigură că n-o să iasă nimic. Însă mama m-a asigurat că aşa trebuie să fie şi că se "alege" când se coace. "Se alege"? Hmmm... mă întrebam ce-o mai fi şi asta. Am pus-o la cuptor şi da, a ieşit, s-a ales, adică s-au format două foi cu cremă la jumătate, exact aşa cum trebuie. Un mare succes! Eram tare încântată mai ales că este, cum ziceam, extraordinar de bună. Să nu mai spun cât de uşor se face, dovada mai jos.


Ingrediente:

  • 9 ouă
  • 9 linguri de făină
  • 1 litru de lapte
  • 250g zahăr
  • 200g unt topit şi răcit
  • arome după gust (esenţă de rom, coajă de lămâie/ de portocală, esenţă de vanilie)

Cum se procedează:


Gălbenuşurile se separă de albuşuri. Într-un vas, se freacă gălbenuşurile cu zahărul până se albesc. Se adaugă untul topit şi răcit, apoi laptele, puţin câte puţin, amestecând continuu cu un mixer la viteză mică. După ce terminăm laptele, se adaugă şi aromele. Eu am folosit o esenţă de vanilie şi coaja de la o lămâie.

Într-un vas separat, albuşurile se bat spumă cu mixerul şi apoi se încorporează uşor făina în ploaie, amestecând încet, cu mişcări de jos în sus, pentru a păstra consistenţa pufoasă.

Când am terminat toată făina, compoziţia obţinută se adaugă peste cea de gălbenuşuri şi se amestecă delicat, până la omogenizare completă.

Compoziţia astfel obţinută, destul de lichidă, se toarnă într-o tavă tapetată cu unt şi făină şi se dă la cuptor pentru 25-30 minute, la 180°C până se rumeneşte frumos.

Când este gata, scoatem prăjitura din cuptor şi o lăsăm să se răcească bine pentru a o putea tăia în felii şi servi. Am decorat-o cu fructe de sezon din grădină. Nu fac parte din reţeta clasică, dar dacă tot le-am avut la îndemână, le-am folosit.

Poftă bună! 😊

Wednesday, June 14, 2017

Seri de iunie



în serile lungi de iunie,
iubirile au parfum de tei
şi gust de cireşe dulci.

câmpiile verzi, infinite,
ţes rochia înrourată a verii
sub sărutări aprinse de maci.

sufletele îngână cântece
de doruri cuprinse
în mănunchiuri de levănţică.

în serile lungi de iunie,
luna plină aţipeşte
când iubiri se-nfiripă sfioase.


Thursday, June 1, 2017

Viaţă de copil

Să ştii să faci joc oricând din orice, fără să te plictiseşti vreodată.

Să te ridici după ce ai căzut şi ai plâns, chiar dacă ţi-ai julit genunchii şi coatele, să te scuturi de praf şi să te întorci la joacă.

Să cânţi, să reciţi poezii, să dansezi ori de câte ori simţi că aşa vrei să te exprimi.

Să fii mereu vesel şi să râzi. Să râzi mult cu sau fără motiv, molipsindu-i şi pe ceilalţi cu starea ta de spirit.

Să ştii să priveşti lumea cu ochi senini şi curioşi, cu mintea şi braţele deschise, cu inocenţă, sinceritate şi cu sete de cunoaştere.

Să alergi după fluturi şi libelule, să zburzi liber pe câmpii şi prin păduri, încuindu-ţi grijile într-un sertar şi aruncând cheia.

Să culegi flori, să urmăreşti albinele cum roiesc prin grădini, să ştii să te bucuri şi de o zi cu soare, dar şi de o zi furtunoasă.

Să ştii să fii iar copil, să nu treacă o zi fără să zâmbeşti şi să laşi micile lucruri frumoase care ţi se întâmplă să-ţi descreţească fruntea.

Viaţa e mult prea scurtă ca să te porţi mereu ca un adult. Chiar dacă eşti unul.

Viaţa e mult prea scurtă ca să-ţi petreci tot timpul printre griji şi probleme. Ai puterea să le laşi deoparte, trebuie doar să vrei!

La mulţi ani, copii mici şi mari! 😊🍬🍒🍭



Sunday, May 28, 2017

Gânduri de vacanţă mare
















Vara, paşii te poartă în depărtări,
acolo unde, copil fiind, umblai desculţ,

unde arşiţa parfumează piersici
cu rotunjimi sfioase de fată mare,

unde soarele îmbujorează cireşele
în sărutări dulci, sângerii,

unde august pune umbre vineţii
peste prune ascunse printre frunze,

unde fluturi cu aripi diafane aţipesc
pe flori cu suspine purpurii

şi albinele nu încetează a vizita
fiecare miez galben de polen.  

Vara la ţară scrijeleşte lungi poveşti, 
le strânge-n tolbe fermecate
şi le împrăştie în suflete
cu gust dulce-amărui de dor
şi de vacanţă mare...

Monday, May 22, 2017

Citatul săptămânii (1)



Cu dor de vară, de vacanţa mare, de citit în grădină la umbra viţei de vie...

Friday, April 21, 2017

21 aprilie - Ziua Mondială a Creativităţii şi Inovaţiei & Ziua Ceaiului

Mama îmi povestea că se aştepta să mă nasc în luna mai. Dar m-am grăbit să cunosc lumea ceva mai devreme, într-o zi din aprilie cu cireşi înfloriţi, cu grădini pline de zumzete şi aripi colorate, cu păduri îmbrăcate în verde crud, cu parfum de flori de liliac înălţându-se până la cer. În aceeaşi zi în care se sărbătoresc în lume Ziua Creativităţii şi Ziua Ceaiului, două lucruri importante pentru mine, care mă inspiră şi mă fac să cred că nu există coincidenţe.

În toţi anii de şcoală, că avea sau nu motiv să se trezească de dimineaţă, mama se scula cu un sfert de oră înaintea noastră şi ne pregătea ceai de tei pe care-l beam mai ales cu pâine unsă cu unt şi dulceaţă făcută în casă.

Bunica, Dumnezeu s-o ierte, îşi prepara foarte des ceaiuri din diverse plante medicinale pentru tot felul de afecţiuni şi dureri pe care le avea. Culegea tot ce avea nevoie din grădină, din pădure sau de pe câmp, din locuri ferite de poluare, din locuri cu aer curat şi ploi ce nu otrăveau plantele, ci le hrăneau, cât să fie pline doar de substanţe benefice trupului.

Mai târziu, am început să iubesc ceaiul şi să-l integrez în ritualurile mele preferate de relaxare, mai ales în zilele friguroase şi ploioase. Ceaiuri de plante medicinale sau de fructe, cu arome puternice. energizante sau relaxante, la pliculeţ sau vrac, am încercat de-a lungul anilor numeroase sortimente şi satisfacţia a fost de fiecare dată aceeaşi. 

Sentimentul de linişte care vine la pachet cu băutura fierbinte m-a însoţit de multe ori în momentele de creativitate, fie când am scris, sau am gătit, sau am realizat fotografii sau în alte momente din viaţă când am încercat să fac ceva frumos în fiecare activitate.  📚🍵🎜👓🌸


 

Wednesday, March 8, 2017

8 martie - Ziua Internaţională a Femeii

Cel mai mult de 8 martie îmi place forfota cu flori. Cum umblă buchete întregi de flori pe străzi să facă inimi de femei să zâmbească.

Şi-mi mai place că tot etajul a arătat astăzi ca o florărie. Parfumul zambilelor şi al narciselor a fost vedeta zilei. Chiar dacă la final am plecat acasă cu o durere de cap de la atâta parfum. 😁 Dar mi-a trecut şi florile au rămas, iar magia zilei a rămas şi ea colorată, puternic înmiresmată, primăvăratică şi plină de lumină.

8 martie este ziua tuturor femeilor din viaţa noastră: mămici, surori, bunici, năşici, mătuşici etc. 

Este ziua feminităţii, a gingăşiei, a prospeţimii, a afecţiunii materne şi a iubirii necondiţionate. 

Este ziua în care oricât de înnorat sau frig ar fi, zâmbetele calde ale doamnelor şi domnişoarelor pot schimba vremea într-o secundă.

Este ziua în care curcubeie de flori umplu braţele şi sufletele femeilor, făcând soarele să răsară şi grădinile să înflorească.

Este ziua în care copiii sar cu bucurie la pieptul mamelor, le dăruiesc flori şi felicitări făcute cu mânuţele lor hărnicuţe.

Este ziua în care vă urez La Mulţi Ani, dragi prietene, oriunde aţi fi!  Vă doresc o primăvară minunată, plină de culori şi mult soare! Şi, mai ales, să primiţi multe flori care să vă veselească ziua, căci conceptul de "prea multe flori" nu există. 😊😊🌸🌷🌹🌺🌻🌼


Friday, March 3, 2017

3 martie - Ziua Mondială a Scriitorilor

În clasele primare, scriam compuneri pe diverse teme pentru orele de limba română. Îmi plăcea să folosesc încă de pe atunci figuri de stil, cât de mult se putea pentru vârsta aceea. În clasa a IV-a am scris prima poezie, tot ca parte din tematica de la şcoală. Este o poezie despre primăvară care a fost apreciată de doamna învăţătoare, ceea ce m-a încurajat să mai încerc.

Aşa am continuat să scriu altele, tot despre natură şi anotimpuri, trecând mai târziu, în adolescenţă, la versuri despre sentimente şi emoţii. Aveam un caiet cu poezii în care am scris timp de mulţi ani, un caiet la care ţineam foarte mult, dar pe care l-am pierdut la un moment dat, deşi nu ştiu nici acum unde şi cum. Mi-a părut tare rău după el. O bună bucată din sufletul meu se afla acolo, în paginile alea scrise în creion. Aş îndrăzni să sper că-l voi regăsi cândva, însă nu cred că sunt foarte multe şanse.

Întâmplarea a făcut că într-o vreme am trimis câteva poezii din caiet la nişte concursuri literare şi astfel am salvat câteva pe mail. Sunt conştientă că nu erau nişte capodopere, dar erau ale mele şi voiam să le păstrez şi, poate, să mă amuz la cât de puerile şi nereuşite erau unele. 😁

Astăzi este Ziua Mondială a Scriitorilor. Nu mă consider o scriitoare, deşi am publicat cele două cărţi cu poezii pentru copii despre care povesteam aici. Poate doar o autoare care cu paşi mici şi timizi îşi urmează calea ce i-a fost deschisă încă din copilărie, o cale plină de cuvinte, de poveşti, de idei creative care uneori nu vor să iasă la lumină decât după foarte multe eforturi.

Dar să revenim la scriitori, cei pe care îi sărbătorim azi.
Cine sunt ei?

Sunt acei oameni care scriu continuu, aştern pe foaie tot ce le trece prin cap, chiar şi când inspiraţia nu mai stă cu ei la masă, iar apoi îşi şlefuiesc foarte bine mult iubitele creaţii care vor prinde viaţă şi vor ajunge pe rafturile cititorilor.

Sunt acei oameni care îşi umplu timpul jonglând cu mii de cuvinte prin care construiesc lumi întregi, nemaivăzute, nemaiauzite, lumi în care ne place să ne pierdem şi după care tânjim, în care vrem să trăim măcar o dată în viaţă.

Sunt acei oameni care îşi lasă imaginaţia să facă ravagii prin sufletele cititorilor cu tot felul de situaţii mai aproape sau mai departe de incredibil.

Sunt acele suflete care se joacă cu emoţii puternice, cu pasiuni vii, cu gânduri buclucaşe şi idei întortocheate, uneori greu de asimilat şi de înţeles.

Sunt acei maeştri care creionează şi apoi consolidează personaje de toate rasele, culorile, religiile, cu tot felul de vicii şi calităţi, cu vieţi la care poate nu ne aşteptam vreodată să existe, nici măcar în cărţi.

Sunt acele minţi care împletesc atât de bine previzbilul cu imprevizibilul încât rămânem fascinaţi, istoviţi spiritual citind unele poveşti, din cauza intensităţii cu care ne-am implicat în lectura acestora.

Sunt acei artişti care ne fac să simţim totul şi nimic în acelaşi timp, lăsându-ne la final cu sufletele mult prea pline sau mult prea goale, pustiite de propria fiinţă, copleşite de lumile încâlcite din care încercăm să ieşim uneori chiar şi câteva zile la rând după ce am terminat de citit.

Scriitorii sunt cei fără de care lumea ar fi în întuneric, într-un haos permanent, sunt cei fără de care cuvintele ar fi prea multe şi inutile, sunt aceia care merită toată stima şi aprecierea noastră pentru toate cele câte ne oferă prin munca lor, prin bucăţile din vieţile lor pe care le pun pe hârtie şi le împart cu noi. 🖋📗🔖📚




Thursday, March 2, 2017

2 Martie - Ziua Mondială a Cărţii

Aveam vreo 5 ani când am început să citesc. Am fost la un control oftalmologic pentru că aveam strabism (mai pe româneşte: "îmi fugeau ochii"😂) şi am fost nevoită să învăţ cele câteva litere de pe panoul de la cabinet pentru ca medicul să poată face testele obişnuite.

Dar nu mi-a fost de ajuns să cunosc doar câteva litere şi mi-am dorit, se pare, să ştiu să citesc. Drept urmare, ai mei au avut răbdare şi m-au învăţat şi celelalte litere. Atunci m-am îndrăgostit iremediabil de poveşti, de poezii, de cuvinte şi de lumea plină de magie a cărţilor.

Îmi amintesc că la un moment dat trecusem de faza cititului pe litere, însă ai mei încă mă puneau să citesc aşa, iar eu îi ascultam, copil fiind, dar mă miram penru că nu înţelegeam de ce trebuie să mai fac asta.

Aveam nişte cărţi cu poveşti şi poezii pentru copii din care citeam adesea, apoi am trecut la manualele fratelui meu mai mare, care începuse şcoala. Mai târziu părinţii mei îmi dădeau "temă", să citesc cel puţin cinci pagini pe zi din "Gulliver în ţara piticilor". Nu reţineam prea multe, dar îmi plăcea să citesc tot mai mult şi tot mai des. Îmi amintesc de o altă carte pe care am citit-o în aceeşi perioadă. Se numea "Trandafirii lui Gheorghiţă", scrisă de Alexandru Gheorghe. Cuprindea poveşti despre viaţa elevilor de prin anii '80. Mi-au plăcut tare mult şi le recitesc cu drag de fiecare dată când am ocazia.

Acum nu-mi mai fug ochii, poate doar după cărţi, dar încă port ochelari şi încă iubesc să citesc. 🤓

Astăzi este Ziua Mondială a Cărţii, acest obiect magic care ascunde taine ce se vor descoperite, trăite, simţite. Acest obiect ce deschide minţi şi luminează suflete, ce creează lumi noi şi conturează universuri nesfârşite, ce constituie uneori o piesă importantă în formarea caracterului unui om, ce ne ajută să rezolvăm puzzle-uri alambicate şi să ne regăsim pe noi înşine, iar uneori, să ne pierdem în vieţile complexe ale personajelor, să devenim mai empatici şi mai sensibili la natura umană, să ne refugiem adesea departe de realitate.

Este o zi care trebuie să sărbătorim prin lectură, măcar câteva pagini din cartea preferată sau din ultima carte cumpărată ce aşteaptă să fie parcursă de prea multă vreme.

Eu m-am delectat cu câteva pagini din "După ce te-am pierdut" de Jojo Moyes, despre care am scris un pic aici

Iar mai jos vă las o listă cu titlurile care mi-au rămas în suflet, care m-au făcut să le trăiesc, nu doar să le citesc.

"La Medeleni" - Ionel Teodoreanu
"Invitaţia la vals" - Mihail Drumeş
"Arhanghelii" - Ion Agârbiceanu
"Se numea Sarah" - Tatiana De Rosnay
"O zi de naştere uitată" - Donald Bisset
"Cel care mă aşteaptă" - Parinoush Saniee
 "Marile speranţe" - Charles Dickens
"Fata cu cercel de perlă" - Tracz Chevalier
"Mănâncă. Roagă-te. Iubeşte"; "Semnătura tuturor lucrurilor"; "Lecţii de magie" - Elizabeth Gilbert
"Apă pentru elefanţi" - Sara Gruen
"Şoapta inimii" - Jan-Philipp Sendker
"Înainte să te cunosc" - Jojo Moyes

Şi, nu în ultimul rând, cărticelele mele dragi cu poezii pentru copii: "Anotimpuri" şi "Animale" 😊

Iar la final, vă invit şi vă rog să-mi sugeraţi cel puţin un titlu de carte care v-a impresionat şi care credeţi că merită citită, pentru momentele destul de des în care rămân în pană de idei. 
Vă mulţumesc. 🙂



Încă nu e vineri...

Joi de dimineaţă la birou. Încă nu e vineri... Mereu îmi propun să trăiesc la fel de fumos şi relaxat fiecare zi şi să nu mai tânjesc după weekend. Dar uite că nu se poate de fiecare dată. Pentru că unele săptămâni sunt mai obositoare decât altele şi parcă nu-ţi mai vine să lucrezi cinci zile la rând, mai ales când copacii înmuguresc şi firul ierbii e tot mai verde. 😄

Astăzi nu se mai simte nimic din frumuseţea zilei de ieri. Nicio o rază de soare, nici un centimetru de cer senin. Atmosfera deprimantă ascunde zâmbetele ce mai ieri înfloreau pe toate chipurile ce-mi ieşeau în cale. Dar tarabele cu flori încă vorbesc despre primăvară, despre gingăşie şi prospeţime.

Este răcoare la birou şi îmi încălzesc mâinile cu o cană de ceai fierbinte, îndulcit cu miere. Chiar este o zi care are nevoie de un ceai cald şi un cer senin. Este o zi care aşteaptă ca primăvara să se trezească în orice clipă şi să umple din nou aerul de parfum şi culoare, o zi care vrea la plimbare, vrea suflete hoinare şi fericite umblând libere şi îmbrăţişând copaci. Da, este o zi care are nevoie de îmbrăţişări.🌷 🤗

Wednesday, March 1, 2017

1 Martie - Prima zi de primăvară

Prima zi de primăvară s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, aproape ca în fiecare an. A fost o zi caldă, plăcută, cu forfotă intensă pe străzi şi în copaci, cu rânduri interminabile de flori şi mărţişoare oriunde vedeai cu ochii, cu zâmbete multe şi colorate, cu cer senin, albastru şi soare luminos de martie. 🌷🌸🌺🌼🐝🐞🦋

Deşi martie este înşelătoare, pentru că babele ne pot face surprize, lepădându-şi din când în când câte un ultim strat subţire de ninsoare, totuşi este prima lună oficială de primăvară care trezeşte natura şi oamenii din amorţire, chipurile se înseninează, parcurile şi pădurile încep să prindă viaţă, iar grădinile cu primele flori îndrăzneţe îi întâmpină pe cei dintâi vizitatori gingaşi, albinuţe hărnicuţe şi fluturi jucăuşi.

Gerul şi nămeţii de zăpadă sunt acum doar o amintire neplăcută pentru unii dintre noi 😀 şi nu pot decât să vă invit să vă bucuraţi din plin de vremea ce devine din ce în ce mai plăcută, să vă deschideţi braţele şi, mai ales, sufletele să primiţi cum se cuvine valurile de lumină, de căldură, de parfum şi culoare pe care primăvara ni le-a pregătit şi anul acesta. 💖


Sunday, February 26, 2017

Recenzie carte - "Înainte să te cunosc"


Tocmai am terminat de citit cartea "Înainte să te cunosc" (Me Before You) scrisă de Jojo Moyes.

Am auzit mai întâi de film, pe care nu l-am văzut încă pentru dacă există şi o carte la mijloc pentru aceeaşi poveste, voi alege să o citesc, fără să stau pe gânduri.

Iniţial, nu a părut genul de roman pe care nu-l poţi lăsa din mână, dar felul în care se înşiruie întâmplările şi viaţa în sine a personajelor, te fac inveitabil să vrei să afli ce se întâmplă mai departe.

Stilul narativ este simplu şi uşor de urmărit. Cele aproximativ şapte luni în care se petrece acţiunea ni-i dezvăluie pe Will Traynor, un tânăr care din cauza unui accident rutier devine imobilizat într-un scaun cu rotile, şi pe îngrijitoarea acestuia, Louisa Clark (nume ce m-a dus cu gândul la personajele din filmul Superman: Lois şi Clark).

Will este un tânăr de 35 de ani, un fost businessman de succes, un tip cu un trecut foarte activ, ce obişnuia să se aventureze prin ţări şi locuri unde nivelul de adrenalină atingea cote maxime. Un accident nefericit cauzat de un motociclist, îl invalidează pe viaţă, fără şanse de recuperare. Paralizat de la gât în jos, Will îşi pierde foarte repede dorinţa de a trăi, iar apariţia Louisei în peisaj ne face să credem că îi poate schimba hotărârea de a-şi pune capăt zilelor.

Louisa este o tânără de 26 de ani, cu un trai mediocru, care locuieşte încă cu părinţii. Acceptă postul de îngrijitoare a lui Will, fiind singurul loc de muncă pe care îl poate alege după ce cafeneaua unde lucra cu drag a fost închisă. Deşi nu se simte pregătită să lucreze cu un om cu dizabilităţi, Louisa acceptă oportunitatea deoarece întreaga familie se bazează pe venitul ei pentru a se putea descurca în traiul de zi cu zi.

Felul în care relaţia lui Will şi a Louisei evoluează, de la doi oameni care nu se suportă, la doi oameni care încep să aibă sentimente unul pentru celălalt, ne fac să tânjim după un final fericit, în ciuda problemei de sănătate a lui Will.

Iar evoluţia individuală a Louisei, datorată în mare parte faptului că l-a cunoscut pe acesta, ne face să ne gândim că o viaţă petrecută în zona de confort nu aduce mari satisfacţii pe plan spiritual. Cumva, ne influenţează să nu ne mai impunem limite, ci să ne urmăm fără regrete setea de cunoaştere, să ne facem viaţa frumoasă şi interesantă, să nu batem pasul pe loc.

Ceea ce i se întâmplă lui Will, ne face să ne gândim că viaţa poate fi plină de surprize, uneori dintre cele mai neplăcute. Astăzi poţi fi un om întreg, fizic şi psihic, iar doua zi să ajungi dependent de ceilalţi pentru absolut orice pentru că nu te mai poţi mişca.

Deşi povestea devine din ce în ce mai captivantă şi emoţionantă cu fiecare pagină, finalul te face să vrei să trânteşti cartea de pereţi şi apoi s-o faci bucăţele mici-mici de frustrare că nu putea avea un altfel de sfârşit, un happy ending la care am sperat în naivitatea mea, crezând că măcar în cărţi se pot întâmpla minuni.

Însă, poate tocmai că autoarea nu a folosit acest clişeu face povestea specială, în ciuda faptului că ajungem să citim cu greu ultimele două paragrafe din cauza lacrimilor ce nu întârzie să apară...

Urmează să citesc continuarea cărţii: "După ce te-am pierdut" (After You) şi să vizionez ecranizarea pentru "Înainte să te cunosc." De obicei, nu îmi place să mă uit la filme care au la bază o carte ce mi-a plăcut foarte mult, ca aceasta. Şi asta pentru că filmele cam strică ceea ce povestea a vrut să transmită. Însă am văzut trailer-ul şi pare că respectă destul de bine acţiunea cărţii.

Revin cu detalii. 😊